Zboruri virtuale pentru a-l vizita pe Moş Crăciun la reşedinţa sa oficială din Laponia, organizate de compania aeriană Finnair

Compania aeriană finlandeză Finnair va oferi de Crăciun opt zboruri virtuale, la 10 euro biletul, pentru a-l putea vizita pe Moş Crăciun la reşedinţa sa oficială din Rovaniemi (Laponia), în familie şi fără a pleca de pe canapea, graţie magiei realităţii virtuale (VR), relatează EFE.

Deşi Finnair ar avea nevoie de mai multe încasări pentru a putea suplini pierderile uriaşe suferite în timpul pandemiei, este vorba de o iniţiativă caritabilă ale cărei beneficii vor fi destinate unui fond creat de UNICEF pentru a-i ajuta pe copiii afectaţi de criza provocată de COVID-19.

Zborul va dura 30 de minute

După cum explică Finnair într-un comunicat, experienţa va începe cu un zbor virtual la clasa întâi de aproape 30 de minute între Helsinki şi Rovaniemi, în care participanţii se vor bucura de aurora boreală în timp ce echipajul virtual al avionului va împărţi pasagerilor câteva gustări (tot virtuale).

Zborul va avea şi alte surprize pe care Finnair nu a dorit să le dezvăluie, dar participanţii se vor putea bucura de prezenţa „unui cunoscut personaj festiv”, aşezat pe un loc alăturat, înainte de aterizarea la Rovaniemi şi de a vizita atelierul lui Moş Crăciun.

În afară de comoditate şi de preţul scăzut, această experienţă are şi alte avantaje, spre deosebire de zborurile reale: nu există limită de pasageri şi nici posibilitate de „overbooking” (supravânzare de bilete).

Aceste zboruri virtuale în Laponia au fost create de Zoan, un studio finlandez specializat în VR, şi utilizează platforme grafice în trei dimensiuni (3D) Unreal Engine, care sunt folosite pentru jocurile video de înaltă calitate.

Magie de Craciun

Pentru această experienţă nu este nevoie de ochelari speciali, iar un computer sau un smartphone este suficient.

Potrivit Finnair, deşi aceste zboruri încearcă să aducă puţină magie de Crăciun, presupun totodată începerea unei noi ere în care tehnologia VR va fi un element important al călătoriilor de vacanţă.

„Realitatea virtuală va ajuta pe viitor persoanele să-şi aleagă destinaţia de călătorie, să poată descoperi mai multe opţiuni disponibile şi să aleagă ceea ce îşi doreşte”, a declarat Tiina Tissari, vicepreşedintele Finnair.

Copyright © 2019 SC TTW Sport Design Grup SRL  – Cod Fiscal RO38224749, J28/1114/2017
Designed by eComSetters