Travel for business, stay for pleasure!

spania-zboruri-anulate

România suspendă zborurile din și către Spania începând de miercuri

Care sunt toate deciziile luate privind zborurile in si catre Spania si Italia

România va suspenda toate zborurile din și către Spania începând de miercuri, 18 martie 2020, ora 18:00, ora României, a anunțat marți seara ministrul de interne Marcel Vela.

De asemenea, interdicția deja impusă în acest sens pentru Italia, care expira la 23 martie, se prelungește cu încă 14 zile.

„Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu data de 18.03.2020, ora 18.00, ora României”, a anunțat Marcel Vela, marți seară.

„Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020”, a adăugat el.

Vela a precizat că aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Ministrul a reiterat un apel către românii din diaspora să nu revină în ţară în această perioadă, subliniind că aceştia vor intra direct în carantină sau în izolare la domiciliu. 

„Fac un apel către fraţii din diaspora: nu este bine pentru compatrioţii noştri din ţară să reveniţi acum acasă. Vă aduc la cunoştinţă că veţi intra direct în carantină sau în izolare la domiciliu. Fac un apel la înţelepciune şi la maturitate. Trebuie să avem cu toţii grijă de copiii, părinţii şi bunicii noştri mai mult ca niciodată” (Marcel Vela). 

Intregul comunicat de presa il gasiti pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne , impreuna cu toate masurile luate : 

Informare COVID – 19 – Grupul de Comunicare Strategică, 17 martie, ora 22.00

Vezi si : Programul lansat de Blue Air :Te aducem acasa!

 

Copyright © 2019 SC TTW Sport Design Grup SRL  – Cod Fiscal RO38224749, J28/1114/2017
Designed by eComSetters