Travel for business, stay for pleasure!

turism-dupa-pandemie

Cum va arata turismul dupa pandemie?

Exista si cateva aspecte pozitive dupa incetarea acestei situatii nemaintalnite

Pandemia a întors pe dos întreaga lume. Oraşele parcă se opresc, oamenii trebuie să rămână în case, ţările se izolează şi îşi închid graniţele, iar de călătorii nici nu mai poate fi vorba. Pe măsură ce restricţiile sunt tot mai mari, este greu de imaginat cum vor arăta vacanţele noastre şi călătoriile atunci când, în cele din urmă, pandemia se va sfârşi.

Întreaga industrie a turismului trăieşte o adevărată tragedie, fiind cel mai lovit sector, cu pierderi grave pe toate segmentele: companiile aeriene de pe tot globul şi-au redus programele de zbor pe măsură ce traficul de pasageri s-a stopat, liniile de croazieră au oprit operaţiunile pentru următoarele luni, hoteluri întregi au fost nevoite să-şi închidă porţile şi mii de lucrători din industrie au fost disponibilizaţi.

Specialiştii sunt de părere însă că turismul îşi va reveni la un moment dat, aşa cum a reuşit să se refacă şi după crizele din trecut, conform CNN.

Adam Blake, profesor de economie şi şef de cercetare al Departamentului de Turism şi Ospitalitate la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie a declarat: „Oamenii nu s-au schimbat, vor să meargă în continuare să viziteze diferite locuri, dar vor fi cu siguranţă mult mai precauţi în ceea ce fac. Vor avea nevoie nu doar să fie convinşi că este sigur să călătorească, dar vor trebui să vadă schimbări fizice reale care să le ofere certitudinea că este sigur să călătorească”.

Deocamdată, nu ştim când sau cum va trece pandemia. Dar, odată ce criza din sectorul public de sănătate se va ameliora, turiştii vor trebui, de asemenea, să vadă scăderi ale preţurilor pentru a-i determina să se mişte din nou, mai spun experţii din domeniu.

Un lucru este sigur – coronavirusul a schimbat cu siguranţă viitorul călătoriilor. Şi, deşi, s-ar putea să nu le vedem încă, vor exista şi câteva schimbări pozitive care vor rămâne în urma acestei crize.

Potrivit specialiştilor, dacă există o singură lecţie pe care toată lumea trebuie să o înveţe în urma pandemiei de coronavirus, aceasta este importanţa igienei personale şi publice. Industria turismului va ţine cont cu siguranţă de această lecţie ceea ce va însemna o curăţenie mai profundă programată în mod regulat a aeronavelor şi a camerelor de hotel şi poate chiar câteva noi reguli pentru lucrătorii al căror loc de muncă presupune contact direct cu turiştii. De asemenea, experţii din domeniu consideră că ar fi cu adevărat extraordinar dacă curăţarea profundă a sistemelor de transport public ar deveni normală.

„Toată lumea, indiferent că este vorba despre croazieră sau hoteluri, va trebui să schimbe modul în care monitorizează şi curăţă mediul cu care turiştii interacţionează”, a spus Christopher Anderson, profesor de afaceri la Cornell University’s Hotel School din Ithaca, New York.

Jan Freitag, vicepreşedinte senior al Lodging Insights pentru firma de analiză a ospitalităţii STR, a subliniat şi el importanţa igienizării, făcând referire la „noile măsuri vizibile” necesare pentru a arăta cât de curate sunt proprietăţile.

Indiferent dacă aceasta înseamnă instalaţii de igienizare a mâinilor peste tot sau dezinfectarea regulată a suprafeţelor dure, „va exista un regim clar comunicat pentru a anunţa clienţii,”iată ce facem pentru a vă păstra în siguranţă”, consideră Freitag.

Specialiştii estimează că aventurile în aer liber vor fi la mare căutare odată ce pandemia de coronavorus va lua sfârşit. După o perioadă lungă de timp petrecută în casă, turiştii îşi vor dori să iasă cât mai mult la aer curat.

„Pariez că parcurile naţionale şi campingurile vor înregistra o creştere a vizitatorilor odată ce criza va lua sfârşit. Vom putea vedea, de asemenea, tot mai mulţi turişti care vor opta pentru activităţi recreative, a declarat Brendan Dorsey, Senior Editor la TPG.

În plus, vacanţele şi călătoriile vor căpăta o semnificaţie mai mare, conform experţilor din industrie care consideră că această pauză ne va face să apreciem mai mult tot ce este în jurul nostru.

Specialiştii din turism se aşteaptă, totodată, la o creştere a numărului de excursii cu maşina, aşa numitele road trips. Fie din cauza unei reticenţe de a intra în contact cu un număr mare de oameni, fie din dorinţa de a descoperii cât mai multe locuri, turiştii se vor îndrepta, cel mai probabil către acest gen de vacanţe.

Odată ce industria va reuşi să-şi revigoreze motoarele în direcţia recuperării, croazierele vor fi foarte ieftine, dar acest lucru s-ar putea să nu conteze pentru turiştii noi, după estimările experţilor din industrie.

„Turiştii care sunt obişnuiţi cu croazierele vor găsi preţuri foarte mici, pe măsură ce liniile de croaziere repornesc serviciul”, a declarat Christopher Anderson, care susţine că principala provocare va fi atragerea de noi clienţi în sejururile de croazieră, „care vor fi esenţiale pentru supravieţuire”, după titlurile globale despre focare de coronavirus pe nave, restricţii de călătorie şi apeluri la porturi refuzate.

Anderson a sugerat că reconfigurarea unora dintre noile nave care sunt încă în construcţie cu camere mai mari şi cu o densitate mai mică a pasagerilor ar putea fi o modalitate de a atrage noi clienţi.

Specialiştii consideră că tarifele camerelor de hotel vor scădea mai mult înainte de a ajunge la nivelul de dinaintea crizei.

Tarifele hoteliere din SUA au scăzut cu 30% în săptămâna 21 martie, potrivit Freitag, iar „tarifele vor mai scădea cu siguranţă înainte de a reveni”.

Istoric, în perioade cu o mare incertitudine, cum a fost 2001, după atacurile din 11 septembrie sau după sfârşitul recesiunii din 2009, a durat de două ori mai mult până la revenirea tarifelor de cazare decât ca acestea să atingă cel mai scăzut punct, mai adaugă Freitag.

Turiştii se pot simţi mai în siguranţă în hoteluri decât în proprietăţi închiriate atunci când vor pleca în vacanţă.

„Turiştii îşi vor dori siguranţa şi securitatea protocoalelor de curăţare stabilite pe care le obţin de la un furnizor de cazare stabil”, a spus Anderson, care anticipează un impact negativ pe termen scurt pentru închirierile de tip Airbnb.

Totodată, conform specialiştilor, turiştii se vor orienta către bilete de avion mai ieftine şi avioane mai goale.

Oamenii se vor simţi mai confortabili să călătorească dacă avioanele sunt mai puţin pline, consideră Christopher Anderson.

„Dacă vrem să transformăm acest lucru, companiile aeriene trebuie să zboare cu scaune de mijloc goale şi preţuri dramatic mai mici decât cele pe care le-am avut vara trecută”, a spus el.

Mai mulţi transportatori au anunţat, săptămâna trecută, planurile de a elimina unele servicii de alimente şi băuturi şi alocarea pasagerilor pe scaunele de mijloc pentru a reduce costurile şi interacţiunea la bord.

Potrivit lui Christopher Anderson, călătoriile de afaceri vor fi primele care îşi vor reveni, urmate de călătoriile interne. Zborurile trans-oceanice vor avea o revenire mai lentă, mai estimează specialistul în domeniu.

În opinia experţilor, călătoriile în interes de afaceri sunt cele care pot stimula redresarea companiilor aeriene.

„Cred că oamenii au nevoie de interacţiuni şi este posibil ca această pauză prelungită în relaţiile de afaceri obişnuite să crească numărul călătoriilor aeriene, deoarece oamenii îşi doresc să revină în afaceri şi să creeze oportunităţi”, a mai afirmat Christopher Anderson.

În plus, domnia sa estimează că zborurile vor continua să aibă o flexibilitate mai mare în ceea ce priveşte rezervarea.

Anderson se aşteaptă ca operatorii aerieni – care au extins o serie de opţiuni flexibile de rezervare – să continue să fie mai puţin stricţi cu taxele de anulare şi modificare – pentru o perioadă de timp.

„Cred că pe măsură ce vom intra în 2021, ne vom întoarce la vechiul model”, a spus el.

Înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus principalele probleme din industrie erau turismul excesiv, călătoriile sustenabile, lipsa forţei de muncă şi mediul, acum tabloul se va schimba şi aceste probleme vor căpăta o altă perspectivă.

 

Sursa: cnn.com

Copyright © 2019 SC TTW Sport Design Grup SRL  – Cod Fiscal RO38224749, J28/1114/2017
Designed by eComSetters