Travel for business, stay for pleasure!

O companie aeriană oferă zboruri spre destinații necunoscute de turiști

Vacanta surpriza incepe de la 422 de dolari

O companie aeriană din Noua Zeelanda a lansat un pachet de „Vacanţe surpriză” unde călătorii nu ştiu destinaţia în care ajung. 

Air New Zealand lansează programul “Mystery Breaks”, unde călătorii plătesc o taxă fixă ​​pentru a rezerva un pachet de vacanţă întreg. Aceștia află destinația abia cu două zile înainte de plecare, relatează CNN.

Vacanţele supriză care încep de la 422 de dolari, permit călătorilor să aleagă din trei niveluri – Great, Deluxe sau Luxury, scrie MediaFax. Călătorii vor selecta datele pe care doresc să călătorească şi un loc în care nu sunt interesaţi să meargă.

Compania aeriană zboară către 20 de destinaţii din Noua Zeelandă.

Noua Zeelandă a reuşit să învingă coronavirusul, dar rezidenţii nu pot călători în afara ţării, cu excepţia câtorva state australiene, fără a intra în carantină sau a lua alte măsuri de securitate la întoarcere. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Noua Zeelandă, ţara a avut în total 1.531 de cazuri confirmate de coronavirus în interiorul graniţelor sale şi doar 25 de decese.

Copyright © 2019 SC TTW Sport Design Grup SRL  – Cod Fiscal RO38224749, J28/1114/2017
Designed by eComSetters