Interviu cu Almona, blogger de călătorii și iubitoare a Greciei

1. Bună Almona! Ne place când descoperim călători pasionați. Spune-ne câte ceva despre tine.

Bună! Sunt o combinație ciudată (unii spun chiar monstruoasă) de jurist de profesie, călător de plăcere și jurnalist de conjunctură. În urmă cu mai bine de 20 de ani, după ce am absolvit facultatea de Drept, nu am putut intra imediat în profesie. Vreo doi ani am cochetat cu presa scrisă și radioul, după care, am considerat că trebuie totuși să fac meseria la care visam încă din liceu. Și, bineînțeles, să câștig suficient ca să pot să călătoresc. Am muncit mult, am avut noroc și de oameni minunați care mi-au acordat încredere și m-am dat peste cap să nu-i dezamăgesc. Iar acum, le fac cu drag pe toate trei: profesia, călătoriile, blogul.

2. Vei fi turist anul acesta? Spune-ne mai multe despre locația pe care o vei alege.

Sper să călătoresc și anul acesta, în pofida lucrurilor care se schimbă de la o oră la alta. Momentan, am un bilet de avion spre Atena, pe care l-am cumpărat în Ianuarie și pe care l-am reprogramat de două ori. Și o cazare cu anulare gratuită în Pireu. Încă nu știu încotro voi merge, dar mai mult ca sigur, vor fi insule din Marea Egee. Ori două Cyclade, ori două Dodecaneze, în funcție și de evoluția tensiunilor de lafrontiera cu Turcia. Sincer, nu asta aveam în gând de fiecare dată când spuneam că aș vrea o vacanță în care să-mi iau bilet doar dus și să merg unde mă vor duce pașii. Fără planuri, fără liste cu must do și
must see. Dar, viața e plină de surprize. Totul este să nu ni se închidă ușile până atunci.

3. Situația actuală este plină de incertitudine. Cum vezi turismul în viitor?

N-aș vrea să folosec un clișeu, așa că n-am să spun că va fi diferit sau altfel. Categoric, turismul va fi.
Atâta timp cât omul va voi să vadă locuri noi, să cunoască oameni, obiceiuri, culturi, să încerce experiențe și arome deosebite, va pleca la drum. Cum va pleca, e de discutat. Cred că pentru o perioadă turismul individual va surclasa turismul de masă. Se va merge în familie, în grupuri mici și chiar solo. Vor fi la mare căutare destinațiile sigure și fără prea multe restricții. Cred că va lua o amploare mai mare turismul local, ieșirile de weekend sau chiar de dimineață până seara. Pe plan extern, cred că tot locurile aflate la distanțe mici vor fi cele mai căutate. Probabil, vom avea un nou document de călătorie, fie că se va numi ”health passport”, carnet de vaccinuri sau altcumva. Deja sunt țări care condiționează intrarea de prezentarea unui test negativ pentru Covid19 sau testează turiștii înainte de a le permite intrarea.

Acest coronavirus este nou și foarte puțin studiat. Sunt însă, o mulțime de alte boli transmisibile pe care poți să le duci ori să le aduci. Trei generații în familia mea, străbunicul, bunicul și tata au fost navigatori.

Carnetul cu vaccinuri era principalul document la îmbarcare, fără el completat la zi, rămâneau pe țărm.
Cred că țările cu pontețial turistic se vor orienta mai mult către calitate și mai puțin spre cantitate.
Semnalele erau mai demult. Câteva destinații au limitat numărul maxim de turiști care intră într-o zi ori au interzis mâncatul în zonele monumentelor istorice. Cred că se va merge foarte mult pe turismul care aduce plus de valoare locului vizitat. Îmi doresc ca și noi să fim mai responsabili și să arătăm mai mult respect atât locurilor în care ajungem, cât și oamenilor cărora le călcăm pragul. Nu vreau să spun că o perioadă turismul va fi un privilegiu. Mai degrabă cred că va fi un drept grevat de multe obligații și responsabilități.

4.”Călătoria… te lasă fară cuvinte, apoi te transformă în povestitor” – Ibn Battuta. Ne poți spune câteva momente din călătoriile tale în care ai rămas fară cuvinte?

Nu a existat călătorie în care să nu mi se taie respirația ori să rămân mută. Ba am văzut peisaje și culori pe care nici nu mi le-aș fi imaginat, ba am aflat povești fascinante despre oameni și locuri.
În prima vacanță, am avut cazare în pensiunea unui cuplu mixt, el grec și ea nemțoaică, oameni de peste 70 de ani. M-au întrebat de unde sunt și când am spus România, mă așteptam să aud clasicul „Ceaușescu, Nadia, Hagi”. Ei bine, reacția lui a fost: Aaa, România? Tudor Vladimirescu. Crede-mă că în vacanța respectivă am aflat despre Tudor Vladimirescu lucruri pe care nu le menționează manualele de istorie.

Toată lumea când vorbește despre Grecia, vede casele din Santorini, albe ca niște cuburi de zahăr și cu obloane albastre. Multă vreme am crezut și eu că e o chestie tradițională, de arhitectură locală păstrată cu sfințenie. De fapt, casele din Santorini sunt albe din cauza unor motive de sănătate publică. În timpul epidemiei de holeră, legea a stabilit că toate casele trebuie dezinfectate cu var. 

Dar cel mai mult m-a impresionat și încă depășește capacitatea mea de înțelegere cât pot munci copiii în Grecia. Locurile în care îmi petrec vacanțele lungi sunt zone rurale. Oamenii muncesc în casă, la câmp, pescuiesc, cresc animale sau albine, dar au și alte mici afaceri. La ora prânzului, cam toată lumea își face siesta. Însă nu toate magazinele se închid. Este incredibil să vezi un minimarket sau un magazin de suveniruri cu sute de produse lăsate câteva ore pe mâna unui copil de 12 – 14 ani. Cu engleza la nivel de gimnaziu, se descurcă, zâmbește și e mândru de ceea ce face. Pentru el nu e o corvoadă, ci o dovadă că părinții au încredere în el. Și o sursă de bani de buzunar munciți.

5. Scrii foarte des pe blogul tău almonacalatoreste.ro. Care este povestea blogului?

Blogul este relativ nou, de doar doi ani și jumătate, dar povestea lui începe de prin 2006. De când mă știu am ținut jurnale de călătorie; în taberele școlare, în vacanțele la munte. Prin 2004, când am decis că e vremea să-mi iau lumea în cap, am căutat în zadar informații în limba română. Am găsit, în schimb, TripAdvisor și câteva forumuri de limbă engleză și n-am plecat chiar total neinformată. Ca o paranteză, pe vremea aia n-aveam computer și luam notițe la internet-caffe.

Doi ani mai târziu, am început să scriu pe forumuri, iar după alți ani pe un site de profil. Era păcat să țin doar pentru mine atâtea informații. Nu voiam să mai treacă și alții prin ce am trecut eu, să albăstrească săpând după o informație. Din păcate, în timp, politica editorială a site-ului a devenit un pic restrictivă, erau mulți utilizatori, aprobarea pentru publicare dura mult și am considerat că este vremea să ies din formație pentru o carieră solo. Tot ce scriu sunt experiențe și trăiri proprii, iar dacă un singur cititor le găsește utile sau inspiraționale, pe mine mă bucură. Scriu rar articole gen „știre” și de multe ori le public cu întârziere pentru că vreau să fie foarte bine susținute de surse credibile.

6. Care sunt avantajele (mai puțin evidente) atunci când călătorești singură?

Iar n-aș vrea s-o dau în clișee, dar să călătorești singură te ajută foarte mult crești, să te maturizezi, să te coci. Nu glumesc când spun că dacă așteptam pe cineva să mă însoțească, nu mergeam nici la școală. Fac parte din generația cu cheia de gât, care a trăit sub semnul lui „dacă în clasa a II-a te mai aduce cineva la școală, ești ultimul papagal”. Sunt foarte multe prejudecăți legate de femeile care își iau lumea în cap și

pleacă la drum. Ori sunt nebune, ori au un cusur, ori vreun interes ascuns. Poți să lupți cu aceste prejudecăți, poți să te dai peste cap să le infirmi sau poți să le ignori și să-ți vezi de drum.

Eu am avut noroc că în Grecia oamenii sunt extraordinari și niciodată nu m-au privit ca pe o ciudățenie. Din contră, mi-au admirat curajul și mi-au oferit tot suportul când am avut nevoie. Am întâlnit foarte multe femei singure în vacanțele mele și n-aveau absolut nicio apăsare. E la modă acum să auzi oamenii spunând că vor să fie proprii lor stăpâni, să nu dea  ocoteală, să facă ce vor. Cei mai mulți se gândesc la afaceri. Dar, înainte de asta, o călătorie de una singură poate fi un bun început. Atâta timp cât ești dispusă să-ți asumi
și responsabilitățile. E un test al maturității. Când mergi în grup, că e familie, că sunt prieteni, există un lider care își asumă cam tot, iar ceilalți achiesează sau cârcotesc. După caz. Când ești singură, ești pe contul pe tău, cu dorințele, visele, obiectivele tale și cu limitele, angoasele, fricile. Vrei să faci ceva, încerci. Reușești sau nu. Dacă reușești, înseamnă că limitările erau doar în mintea ta. Nu reușești, nu e un capăt de țară. Poate că doar până acolo poți. Eu n-am reușit să fac scuba-diving. Am încercat, mi-am dat toată silința, dar n-am putut să cobor mai mult de doi metri, minimum la care se coboară. Însă am considerat că este o reușită pentru că eu fac atac de panică și dacă îmi intră apă în nas la duș.

Înveți să fii mai blândă cu tine, să te ierți, să nu mai vâslești contra curentului, ci să te lași purtată de el. Practic, te obișnuiești să fii. Ești mult mai prezentă în ceea ce faci, decât atunci când călătorești cu cineva. Te organizezi mai riguros. Nu mai iei toată casa în bagaj că n-are cine să ți-l care. Începi să anticipezi pericolele și să te ferești înainte să se producă. Te bazezi doar pe tine, pe flerul și pe intuiția ta.
Te raportezi doar la tine, nu te mai compari cu cineva, îți vezi părțile care îți plac și cele care nu-ți plac.
Iei decizii. Faci bine, îți asumi singură toți laurii. Nu faci bine, își dai singură șuturile în fund și o iei de la capăt. Nu e nimeni să te laude și nimeni pe care să dai vina.
Îți faci propria ta conexiune cu natura și înveți de la ea. Că vorbeam mai devreme de momente care te lasă mut, mi-am adus aminte de un răsărit de soare din insula Ikaria. Eram singură pe yacht și primul lucru pe care l-am văzut dimineață a fost soarele care se ridica peste insula Patmos. Era o liniște ireală.

Niciun zgomot, doar clipocitul apei. L-am urmărit minute în șir și abia târziu m-am dezmeticit că ar trebui să-i fac și o poză. Dacă nu făceam acea fotografie, nu s-ar fi întâmplat nicio nenorocire. Aveam doar o poză mai puțin pentru blog sau pentru rețelele de socializare.
Dar, cum căzusem în contemplare, mi-am adus aminte de cineva care spunea ceva de genul „la ce bun un apus, un răsărit de poveste, dacă n-ai cu cine să le împarți?” Serios? Păi tu ai senzația că Soarelui îi pasă că te uiți tu la el sau nu? Dacă te întorci cu spatele, dispare? Dacă nu te uiți, se supără și pleacă?
Nu, el își vede treaba lui. Iar tu, dacă ești singură, poți să te zgâiești la el în voie. De ce ar trebui să renunți la micile sau marile tale bucurii pentru că nu este cineva lângă tine?
Iar cel mai mare avantaj este că nu prea ai timp să fii singură. Exceptând momentele de duș și de dormit, în permanență sunt oameni lângă tine. Am observat că oamenii se apropie de tine mai ușor când ești singură decât atunci când ești însoțită sau în grup. Nu mai spun că atunci când faci autostopul în grup ai toate șansele să rămâi pe jos. Dacă îți place să treci de locurile ultra turistice și să vezi viața reală, oamenii te primesc cu drag, sunt mai deschiși și pot sta cu tine la povești ore întregi.
A, și nu mai e nici dracu’ lângă tine să-ți spună că nu poți să faci ceva. Ori că n-ai voie. 

7. Pentru că ești o fana a Greciei, crezi că poți face un top 5 al locațiilor tale preferate și descrie pe scurt de ce ai ales locațiile respective.

Topuri nu prea fac pentru că ar însemna să nedreptățesc cel puțin o destinație. Dar sunt locuri de care m-am atașat extraordinar de mult. Dacă este să mergi pentru prima oară, insulele îți vor face cu ochiul primele. După ce ai mers de câteva ori, ai să fii uimit câte minuni ascunde partea continentală.

1. Acum, când stăm de vorbă, pe primul loc în preferințele mele este insula Ikaria. Dar sunt sigură că asta se va schimba imediat după următoarea destinație. M-a atras în primul rând faptul că este foarte greu accesibilă. Și când spun asta, mă refer și la costuri și la timp și la relief. În mintea mea, credeam că aici găsesc autenticul grecesc nealterat și nu m-am înșelat absolut deloc. Ikaria este mai mult munte decât mare. Dacă vrei, este o țară în miniatură. Cu munți, mare, plaje, dealuri cu măslini și viță de vie, păduri.
   Plajele sunt superbe, potrivite atât pentru adulți cât și pentru copii. Unele sunt extraordinar de ușor accesibile, chiar din șosea. Pentru altele, trebuie să depui ceva efort pe scări sau chiar pe poteci.
   Traseele montane se pot face de dimineață până seară, iar dacă ești pasionat, te poți caza undeva la  munte și să cobori la plajă din când în când. Dar ce o face deosebită sunt oamenii și filosofia lor de viață lungă. Aici, un oamenii de 80 de ani, bărbați sau femei, sunt tineri și în putere. Cât am stat acolo eu nu am auzit cuvântul bătrân. Cred că nici nu-l au în vocabular.
2. Să zicem că pe locul al doilea este Peninsula Pelion. Este o zonă continentală la vreo 1100 km de București. Până la intrarea în peninsulă, se merge foarte ușor cu mașina. Dar când ai intrat, 30km/h este o viteză rezonabilă. Pelionul este o destinație de vară foarte apreciată de greci și lucrul ăsta se simte din plin la sfârșit de sptămână. La fel și pe timp de iarnă, când se deschide stațiunea de ski de la Xania. Eu am văzut-o doar de pe șosea și, chit că nu sunt fan sporturi de iarnă, aș merge doar pentru pârtia cu vedere la mare. Mi-au plăcut foarte mult satele munte și plajele din partea estică. Iar Pelionul, la fel ca și ca Ikaria, are o rețea de poteci pe care poți ajunge cu pasul oriunde. Dacă vrei să dai jos gratis niște kilograme și să întărești musculatura, aici e locul perfect.
3. Un loc aparte îl ocupă Samos, insula zeiței Hera și a lui Pitagora. Deși este încojurată de mare, ultimul lucru pentru care mergi în Samos este plaja. Sunt plaje frumoase, câteva chiar și cu nisip, dar dacă ai la dispoziție doar o săptămână, e păcat s-o pierzi pe șezlong. Insula Samos este un muzeu în aer liber.
   Destul de puțin cunoscut printre turiști, Tunelul Evpalinos este un obiectiv pe care este păcat să-l ratezi. Este un apeduct din sec. al VI-lea ÎH, lung de 1036 m, săpat manual, în circa 8-10 ani. Este foarte interesant că cele două echipe de lucrători au început săpăturile simultan, din cele două capete ale tunelului și s-au întâlnit la mijloc cu o deviere de câțiva centimentri. Muzeul de arheologie din Pithagorio și cel din Vathi, capitala insulei, au multe de arătat pasionaților de vestigii. E drept că nu mulți preferă genul ăsta de vacanță. Dar dacă vrei să scapi de mine, mă lași într-un muzeu de arheologie și mă mai scoți când închide.
4. Mi-a plăcut enorm insula Zakynthos. Marea Ionică are o culoare incredibilă. În general, are nuanțe de indigo. Dar sunt câteva locuri în Zakynthos unde este un albastru neon ireal. Vestigii nu sunt pentru că totul este relativ nou. În afară de trei biserici, la cutremurul din 1953 din Kefalonia, totul a fost ras. Ce nu s-a prăbușit a ars. Peisajele din Zakynthos, combinația de verde și albastru și drumurile pe care ai senzația că dacă nu prinzi asfaltul ajungi în apă, chiar îți taie respirația.
5. Ultima, dar nu cea de pe urmă, este insula Corfu. Am fost de patru ori și dacă n-ar mai fi atâtea locuri de văzut, aș mai merge o dată. Cred că cel puțin două dacă nu trei zile pline aș petrece în Corfu-Town. Are orașul ăla un vibe aparte. Două fortărețe venețiene, clădiri cu arhitectură britanică, muzee, biserici; respiră rafinament prin toți porii. Priveliștea de sus, de la Tronul Kaiserului trebuie văzută, nu povestită. La fel și reședința împărătesei Sissi a Austriei.

8. Mulțumim pentru interviul acordat. Unde te pot urmări oamenii pasionați de călătorii care vor sa te cunoasca mai bine si sa iti urmareasca peripetiile?

Se pot inspira de pe blog: https://www.almonacalatoreste.ro/

 si urmari pe facebook: https://www.facebook.com/almonacalatoreste
Îți mulțumesc mult pentru invitație și pentru răbdarea cu care ai ascultat poveștile mele. 

Vezi si: Ghidul tau de vacanta in Mykonos, coltul de rai al petrecaretilor