Travel for business, stay for pleasure!

orsova-cazanele-dunarii

Cazanele Dunării – o destinație de vacanță mai puțin cunoscută

Afla cum iti poti petrece sejurul aici

Cazanele Dunării reunesc tot ce-ți dorești – istorie, Dunăre, pădure, sălbăticie, aer curat și cele mai frumoase pensiuni pe malul fluviului. Este o destinație ideală și romantică pentru cupluri.

Cazanele Dunării reprezintă o porțiune de câțiva kilometri din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați și fac parte din Parcul Național Porțile de Fier. Peisajul este unul impresionant.
Între Timișoara și Dubova sunt numai 218 kilometri care se fac cu ușurință în cel mult trei ore de mers cu mașînă. Bucureștiul se află la 380 de kilometri, iar Slatina la aproape 200 de kilometri. Drumul este bun, astfel că o ieșire de un week-end este perfectă în această zona.

Cazanele Dunării sau Defileul Dunării au o lungime de aproximativ 9 kilometri, iar în unele locuri fluviul se îngustează până la 230 de metri. Navigația în această zona se desfășoară, așadar, cu dificultate.
Dunărea își croiește drum printre pereții stâncoși ai Carpaților și are la Cazane o adâncime de 75 de metri. Având în vedere că locul este îngust, iar debitul fluviului e unul ridicat, aici se formează curenți, iar la suprafață Dunărea pare că fierbe. De aici și denumirea Cazanele Dunării, părând că apele clocotesc într-un imens cazan.

Putem întâlni aici Cazanele Mari, care au o lungime de 4 kilometri, și Cazanele Mici care au 3 kilometri.

Cei care doresc să ajungă în mijlocul Cazanelor, în acel loc în care apă Dunării pare că fierbe, o pot face, cu ajutorul salupei. O plimbare de 40 de minute prin Cazane costă 24-25 de lei sau chiar 30 de lei în unele locuri.

Sunt mai multe locuri de unde poți pleca într-o plimbare cu barcă prin Cazanele Dunării, iar prețurile diferă și ele în funcție de punctul de îmbarcare.

Cel mai mare tarif îl vei plăți dacă pleci de pe faleză din Orșova – 50 de lei/persoană și va trebui să aștepți formarea unui grup de minim 6 persoane fără de care bărcile nu pleacă. Așteptarea e destul de lungă și nu merită.
O altă variantă este cea de a pleca cu barcă proprietarului pensiunii la care te-ai cazat. Majoritatea proprietarilor de pensiuni de la malul Dunării au în dotare câte o barcă. Prețul diferă și aici în funcție de cât de departe sau aproape e pensiunea de Cazanele Dunării.
Totuși printre cele mai ieftine variante este cea de îmbarcare din dreptul sculpturii lui Decebal. Prețul este de 35 de lei/persoană. Și aici trebuie să aștepți formarea unui grup de minim 6 persoane, însă în zonă fluxul de turișți e mai mare, așa că nu vei aștepta foarte mult.


Odată ajunşi în Cazanele Mari, primul obiectiv pe care îl veţi vizită este Peştera Ponicova, unde se înalţă Masivul Ciucaru Mare. Tot pe malul românesc, un podeţ din lemn duce spre Grotă Veterani. La jumătatea Cazanelor Mici, se află Golful Mraconia şi chipul ultimului rege dac săpat în stâncă. Statuia lui Decebal este cea mai înaltă din Europa şi a costat peste un milion de dolari.

dunare-decebal

Nu departe de acest loc, de aproape două mii de ani, se găseşte Tabula Traiana, placă memorială ridicată de împăratul Traian pentru a marca marşul trupelor imperiale spre Dacia.

Barcagiii se găsesc la tot pasul, în apropierea acestor locuri, astfel că este foarte ușor să închiriezi o barcă pentru această distracție.
Deși chipul lui Decebal este un subiect controversat , unii considerându-l kitsch iar alții o opera de artă, acesta este cu siguranță un simbol al defileului Dunării și marchează și locul unde Dunărea are cea mai mare adâncime – 120 de metri.
Dacă vrei să știi care sunt atracțiile principale aici este o lista cu ele: Mănăstirea Mraconia,Ciucarul Mare și Ciucarul Mic, Grotă Veterani.

Ofertele de cazare în comunele Eşelniţa şi Dubova, aflate la mai puţîn de 20 de kilometri de Orşova, sunt numeroase. Preţurile pentru o cameră dublă pornesc de la 100 de lei pe noapte şi ajung la 150 de lei. Cei mai pretenţioşi găsesc pensiuni de lux cu 200 de lei pe noapte şi micul dejun inclus. Există inclusiv pensiuni care au plajă privată, dacă vrei să te relaxezi pe malul Dunării.

Daca sunteti pasionati de sporturile pe apa sau pur si simplu vreti sa incercati ceva nou, puteti alege caiacul pentru a vedea Dunarea in toata splendoarea ei si peisajele virgine. 

Vezi si : Turismul din Romania, in crestere cu peste 35%

Copyright © 2019 SC TTW Sport Design Grup SRL  – Cod Fiscal RO38224749, J28/1114/2017
Designed by eComSetters